Hard Disk-ul


Hard disk-ul (hardu’) este unitatea principala de stocare a datelor. Orice instalezi și copiezi în calculator se stochează în hard disk. Fie că ai băgat muzică, poze, filme, jocuri, ele se află în hard disk.

hardisck-bisofficiallan-romania

Capacitatea hard-disk-ului se masoară în GB (gigabaiți). (10 GB, 20 GB, 40 GB, 80 GB, 160 GB, etc.)
În prezent există hard disk-uri până la 4000 GB. Adică 4 TB (4 terrabaiți).În interiorul hard disk-ului se află unul sau mai multe platane. Platanul este un disc magnetic, este suportul magnetic pe care se stochează datele. De aceea i se spune hard-disk (disk dur), pentru că are acel disc tare.

Buffer

Hard disk-ul are un așa-zis buffer (sau cache). Acest buffer este o memorie suplimentară integrată în hard disk, pentru a nu se apela la datele din hard disk utilizate frecvent. Este o memorie RAM a hard-disk-ului. Când procesorul are nevoie din nou de acele date, hard disk-ul nu le mai ia de pe platane să i le trimită, ci din acest buffer. Procesorul ia datele de acolo, în loc să tureze hard disk-ul pentru a ajunge la fișierul căutat. Astfel, treaba merge mai rapid.
Mărimea buffer-ului hard disk-ului a ajuns în prezent până la 64 MB.

Cele două tipuri principale de hard disk-uri sunt de tip IDE si SATA.

 

IDE

sata-bisofficiallan

SATA

sata-bisofficiallan

idddde-bisofficiallan-ramnicu-sarat satta-bisofficiallan

Hard disk-urile SATA sunt mult mai rapide decât cele IDE. Suportă transfer de date de 150 MB/s. IDE suportă doar 16 MB/s.
IDE înseamnă Integrated Drive Electronics. Denumirea originală e defapt PATA, care înseamnă Parallel Advanced Technology Attachment. Nu se mai fabrică plăci de bază cu porturi IDE.
SATA înseamnă Serial Advanced Technology Attachment.

Transferul de date IDE este de tip paralel, adică biții sunt trimiși mai mulți deodată.
Transferul de date SATA este de tip serial, adică biții sunt trimiși unul cate unul, pe rand.

Istorie

Primul hard disk a fost inventat de IBM in 14 decembrie 1956. Hard disk-ul avea o capacitate de 5 MB. Era o capacitate extraordinar de mare pentru perioada aceea.
Se numea 305 RAMAC (Random Access Method of Accounting and Control).

bisofficiallan-hdd

Cum funcționează?

  • Tu ceri informația din hard disk (deschizi o melodie, deschizi messu’).
  • Sistemul de operare accesează un index de fișiere prin controlerul plăcii de baza (index în care este locată adresa melodiei tale sau fișierele messului).
  • Sistemul de operare îi spune plăcii electronice a hard disk-ului că vrea un fișier.
  • Această placă electronică învârte platanele.
  • Acul e pus pe poziție.
  • Placa electronică citește, amplifică și convertește în format digital datele care sunt scrise pe platanul magnetic.
  • Informația este trimisă în cache-ul hard disk-ului.
  • Informația este luată din cache și trimisă către controller, apoi în RAM. Apoi asculți melodia sau îi scrii pe mess lui vecinu’ cu care nu ai mai vorbit în realitate de când ți-ai băgat netu 🙂 PACE!!!
Reclame

Harddisk vs SSD


Când vine vorba de spaţiul de stocare de pe portabile, utilizatorii au la dispoziţie două opţiuni – HDD-urile (hard disk drive) sau SSD-urile (solid state drive). Care sunt însă diferenţele dintre cele două şi mai ales avantajele uneia în raport cu cealaltă?

1) Rezistenţa în faţa accidentelor

Un HDD (hard disk drive) este un dispozitiv electronic-mecanic pentru memorarea datelor: stocarea se realizează pe o suprafaţă magnetică dispusă pe platane rotunde metalice rigide. Prin urmare, primul lucru care trebuie reţinut în legătură cu HDD-urile este că au părţi mecanice mobile (platane, capetele mobile pentru scris/citit) care ar putea foarte uşor să sară de la locul lor în momentul în care laptop-ul suferă vreun accident (lovituri, căderi, alte şocuri mecanice). Ca soluţie la această problemă, în prezent, multe portabile dispun de senzori cuaccelerometru care, pentru a preveni pierderea datelor, blochează sistemul de scriere în momentul în care laptop-ul cade de pe o suprafaţă.

Din acest punct de vedere însă,SSD-urile sunt mai avantajoase. Acestea reprezintă soluţii de stocare care se bazează în principal pe DRAM sau memorie flash şi un microprocesor, prin urmare, nu dispun de părţi mobile – stocarea şi transferul de informaţii se realizează cu ajutorul unor circuite electrice formate exclusiv din semiconductori de dimensiuni foarte mici. Cele mai populare SSD-uri folosite în industrie sunt cele bazate pe memorie flash. Neavând părţi mobile, sunt mai sigure în caz de accidente, căderi şi şocuri mecanice, dar şi în cazul fluctuaţiilor de temperatură, iar acesta este primul lor avantaj în raport cu HDD-urile.

2) Viteze de scriere – Aici avantajul este deţinut tot de SSD-uri. Deoarece datele pot fi accesate la întâmplare, pentru că nu este necesar ca un cap de citire/scriere să se sincronizeze cu un platan rotativ, SSD-urile au timpi de acces mult mai mici şi, pentru că dispun de propriul CPU, obţin cele mai mari rate de I/O (input/output). Pe scurt, sunt mai rapide decât clasicele HDD-uri în ceea ce priveşte scrierea şi citirea datelor.

De altfel, timpul mediu de acces pentru un SSD este de 35-100 microsecunde, în timp ce timpul mediu de acces pentru un HDD este de 5.000-10.000 microsecunde, prin urmare SSD-urile sunt de aproximativ 100 de ori mai rapide ca HDD-urile.

3) Consum energetic – cel de-al treilea avantaj al SSD-urilor (SSD-uri flash) este că ele consumă mai puţină energie decât un HDD; de asemenea, degajă şi mai puţină căldură;

4) Durata de viaţă
 – Tot SSD-urile stau mai bine şi la acest capitol. Problema cu HDD-urile este că ele sunt realizate din părţi mobile şi, după lungi perioade de utilizare, intervine uzura, ca în cazul oricărei maşinării mecanice. Pe de altă parte, SSD-urile flash au o durată de viaţă medie de 300.000 de cicluri de scriere, iar cele mai bune ajung chiar şi la 1.000.0000 de cicluri de scriere pe celulă.

5) Silenţiozitate – din moment ce HDD-urile sunt alcătuite din părţi mecanice, se caracterizează şi prin diferite sunete specifice, aşadar SSD-urile sunt mai silenţioase.

6) Preţ – SSD-urile rămân în continuare mai scumpe decât un HDD, prin urmare din acest punct de vedere HDD-urile sunt cele avantajoase – la începutul acestui an, hard drive-urile aveau un preţ de 0.1 dolari pe GB (variantele de 3.5 inch) sau 0.2 dolari pe GB (2.5 inch), în timp ce SSD-urile ajungeau la 2 dolari pe GB;

7) Capacitate de stocare – din păcate, capacităţile de stocare ale SSD-urilor continuă să fie destul de mici în comparaţie cu ale HDD-urilor. In prezent, HDD Silicon Power 256GB, SATA 2 pare a fi cel mai încăpător SSD şi cel mai scump din gama celor pentru laptop-uri (SSD-ul pentru laptop-uri cu cea mai mare capacitate de stocare comercializat in prezent in Romania). La capitolul HDD-uri clasice, Western Digital WD10TEVT, 1TB, 5400rpm, 8MB, SATA deţine poziţia fruntaşă şi totul la jumătate din preţul SSD-ului menţionat anterior (HDD-ul pentru laptop-uri cu cea mai mare capacitate de stocare comercializat in prezent in Romania).

Concluzie

Urmărind toate punctele de mai sus, este uşor de observat că memoriile tip SSD ar fi soluţia ideală pentru un laptop sau netbook, deoarece oferă o mulţime de avantaje prin comparaţie cu HDD-urile, în special în ceea ce priveşte protecţia datelor. Cu toate acestea, au două minusuri foarte importante: sunt mult mai scumpe şi vin în capacităţi de stocare mai mici. Însă ţinând cont de valoarea inestimabilă a datelor, noi vă recomandăm să vă cumpăraţi şi un SSD, cel puţin ca sistem de back-up la informaţiile cu adevărat importante.