Asteroid-ul 4179 Toutatis va trece Miercuri 12/12/2012 pe langa planta Terra


Asteroid_of_doom

Un asteroid în formă de alună cu aria de 10 km pătraţi va trece în data de 12 decembrie pe lângă Terra. Cercetătorii spun că nu există motive de îngrijorare deoarece traiectoria acestuia nu se intersectează cu cea a planetei.

Cercetătorii Universităţii din Colorado l-au denumit 4179 Toutatis şi este unul din cei mai mari asteroizi care s-au apropiat vreodată de Pământ, potrivit National Geographic. Dimenisunile sunt uriaşe, având peste 4 km lungime(4.46 km) şi o lăţime de 2 km (2.4 km). Potrivit cercetătorilor, el este considerat a fi aproape de planetă, cu toate că va trece la peste 6.912 kilometri distanţă, adică la o distanţă de 18 ori mai mare decât cea a lunii faţă de Terra, potrivit bzi.ro.

Trecerea lui nu este o surpriză prea mare pentru majoritatea astronomilor deoarece din 4 în 4 ani asteroidul survolează spaţiul nostrul. Oamenii de ştiinţă încearcă să il cerceteze indeaproape pentru a afla mai multe informaţii despre modul în care acesta se roteşte şi pentru a-i afla compoziţia. Astfel de informaţii îi pot ajuta să îi calculeze viitoarele traiectorii, deoarece treptat asteroidul îşi modifică traseul datorită influenţei gravitaţiei.

Forma lui oferă infomaţii despre modul în care acesta a apărut. Cercetătorii spun că arată ca o alună alungită, sau ca un om de zăpadă, reuşind să creeze o imagine pe calculator în urmă testelor şi a imaginilor radar. Există mai multe teorii privind modul în care acesta s-a format, dar niciuna nu este sigură. Structura lui poate să fie rezultatul unei ciocniri cu un alt corp ceresc sau doar rezultatul efectului YORP, care spune că lumina soarelui poate face un asteroid să înceapă să se rotească şi să călătorească prin spaţiu.

8 thoughts on “Asteroid-ul 4179 Toutatis va trece Miercuri 12/12/2012 pe langa planta Terra

  1. Pingback: Blog of the Year 2012… | Litere Stacojii

Lasă un răspuns!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s