Limbajul de programare CC++


C este un limbaj de programare standardizat, compilat, de nivel mediu. Este implementat pe majoritatea platformelor de calcul existente azi, și este cel mai popular limbaj de programare pentru scrierea de software de sistem. Este apreciat pentru eficiența codului obiect pe care îl poate genera, și pentru portabilitatea sa.

A fost dezvoltat la începutul anilor 1970 de Ken Thompson și Dennis Ritchie, care aveau nevoie de un limbaj simplu și portabil pentru scrierea nucleului sistemului de operare UNIX.

Sintaxa limbajului C a stat la baza multor limbaje create ulterior și încă populare azi: C++, Java, JavaScript, C#.

C este un limbaj de programare relativ minimalist ce operează în strânsă legătură cu hardware-ul, fiind cel mai apropiat de limbajul de asamblare față de majoritatea celorlalte limbaje de programare.
Un exemplu de program C („Hello World!”)Următorul exemplu de program a apărut în prima ediție a cărții lui Brian Kernighan și Dennis Ritchie și a devenit un exemplu standard de program introductiv în marea majoritate a cărților de programare, indiferent de limbajul de programare. Programul afișează „Hello, World!“ la ieșirea standard, care este, de obicei, un terminal sau monitor. Poate să fie, totuși, și un fișier sau alt dispozitiv hardware, depinzând de maparea ieșirii standard în momentul execuției programului.
#include <stdio.h>

main()
{
printf(„Hello, World!\n”);
}

Programul prezentat mai sus va fi compilat corect de marea majoritate a compilatoarelor moderne. Totuși, va produce unele mesaje de avertizare dacă va fi compilat de un compilator ce respectă standardul ANSI C. Mai mult, codul nu va fi compilat, returnând mesaje de eroare, dacă se respectă standardele C99, deoarece variabila de întors, de tip int, nu va putea fi dedusă dacă nu a fost specificată în codul sursă. Aceste mesaje pot fi eliminate, aducând câteva schimbări minore programului original:
#include <stdio.h>

int main(void)
{
printf(„Hello, World!\n”);

return 0;
}

Urmează o discuție linie cu linie a programului prezentat mai sus:
#include <stdio.h>

Prima linie a programului reprezintă o directivă preprocesor, #include. Aceasta face ca preprocesorul — primul utilitar ce examinează codul sursă când acesta este compilat — să substituiască linia respectivă cu conținutul unui fișier sau al entității la care se face referire. În acest caz, fișierul header („antet”) stdio.h — care conține definițiile funcțiilor de manipulare a intrării și ieșirii standard — va înlocui acea linie. Parantezele unghiulare ce cuprind stdio.h indică prezența acelui fișier în una din locațiile date preprocesorului prin calea de căutare (engleză search path) a fișierelor header (aceste fișiere se află în directorul „include” al platformei, respectiv compilatorului folosit).
int main(void)

Următoarea linie definește funcția numită main. Funcția main are un loc bine stabilit în programele C. Când un program C este executat, aceasta este prima funcție executată (punctul de intrare în program). Prezența acesteia este obligatorie pentru ca un program să poată fi executat. Porțiunea de cod int indică faptul că valoare întoarsă — valoare pe care funcția main o va întoarce procesului apelant — este un întreg. (void) indică faptul că funcția main nu primește nici un argument la apelare.
{

Paranteza acoladă deschisă indică începutul codului pentru funcția main.
printf(„Hello World\n”);

Aceasta linie apelează — caută și execută codul — funcția printf, care a fost definită în fișierul header stdio.h. În cadrul acestui apel, funcției printf îi este pasat (transmis) un singur argument, șirul de caractere „Hello, World!\n”. Secvența \n este denumită secvență escape (cu semnificație specială), care se traduce prin caracterul EOL (end-of-line, sfârșitul liniei), pentru a muta cursorul pe linia următoare. Valoarea de întoarcere a funcției printf este un întreg int, dar nu este folosită în acest caz (este „ignorată”).
return 0;

Această instrucțiune termină execuția codului funcției main și face ca aceasta să întoarcă valoarea 0 procesului apelant, în cazul acesta sistemului de operare.
}

Paranteza acoladă închisă indică terminarea codului funcției main.

Compatibilitatea totală cu alte compilatoare ce respectă standardul C99 poate fi insă atinsă prin următorul cod:
#include <stdio.h>
#include <stdlib.h>

int main(void) {
printf(„Hello world!\n”);

return EXIT_SUCCESS;
}

Constanta EXIT_SUCCESS este definită în headerul stdlib.h, de aceea a fost necesară includerea sa. Pe majoritatea platformelor această constantă are valoarea zero.Începuturile limbajului de programare C

Etapa inițială de dezvoltare a limbajului de programare C a avut loc în cadrul laboratoarelor AT&T Bell între anii 1969 și 1973. După spusele lui Dennis Ritchie, cea mai creativă perioadă a avut loc în 1972. A fost denumit „C“ deoarece multe din caracteristicile sale au fost derivate din limbajul de programare „B“.

Sunt multe legende despre originea limbajului C și legătura sa cu sistemul de operare Unix, cum ar fi:
Dezvoltarea limbajului C a fost rezultatul dorinței programatorilor de a juca un joc de tipul Asteroids. Aceștia îl jucau pe calculatorul principal al companiei, dar din lipsa de resurse și datorită faptului că acesta trebuia să suporte mai mult de 100 de utilizatori, Thompson și Ritchie, nemulțumiți de controlul pe care îl aveau asupra navei în încercarea de a evita asteroizii, au decis să porteze jocul pe un PDP-7, nefolosit, din birou. Dar această mașină nu avea un sistem de operare, așa că au hotărât să scrie unul. Au decis ca eventual să porteze acest sistem de operare pe mașinile PDP-11 pe care aceștia le foloseau în birou, dar era o muncă destul de dificilă având în vedere că totul era scris în limbaj de asamblare. Așa că au decis să folosească un limbaj portabil de nivel înalt astfel încât sistemul de operare să poată fi portat cu ușurință de pe un computer pe altul. Au încercat folosind limbajul de programare B, dar îi lipseau unele din funcționalitățile care ar fi făcut facilă folosirea unor caracteristici avansate a mașinii PDP-11. Astfel, a apărut un nou limbaj de programare, numit C.
Justificarea pentru obținerea primului computer care a fost utilizat pentru dezvoltarea sistemului de operare Unix a fost acela de a crea un sistem pentru a automatiza completarea autorizațiilor. Prima versiune a sistemului de operare Unix a fost scrisă în limbaj de asamblare. Mai târziu, limbajul de programare C a fost folosit pentru a rescrie sitemul de operare.

Începând cu anul 1973, limbajul de programare C a devenit destul de robust, astfel încât mare parte a kernelului Unix, scris inițial în limbaj de asamblare pentru PDP 11/20, a fost rescris în C. Acesta a fost unul din primele kernele ale unui sistem de operare scris într-un limbaj de programare, altul decât limbajul de asamblare. Încercări anterioare au fost pentru scrierea sistemului Multics (scris în PL/I) și TRIPOS (scris în BCPL).

Lasă un răspuns!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s